REMATHOLDING continuă investiţiile în Prahova, la Ariceştii Rahtivani

Grupul REMATHOLDING a început în urmă cu doi ani o investiţie de 10 milioane de euro în judeţul Prahova, în comuna Ariceştii Rahtivani. În prezent cea mai mare parte din utilaje şi instalaţii au fost achiziţionate şi se află în probele tehnologice finale.

Pentru realizarea proiectului din Prahova, grupul REMATHOLDING a accesat fonduri europene prin Program Operațional Sectorial „Creșterea Competitivitații Economice“ de aproximativ 4 milioane de euro.

Investiția de la Ariceștii Rahtivani are ca obiectiv principal colectarea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor rezultate din activităţile firmelor care-şi desfăşoară activitatea în Parcul Industrial Ploieşti Vest-Crâng. Din activitatea companiilor aflate pe platforma Parcului industrial rezultă toate tipurile de materiale, fapt care justifică implementarea liniilor tehnologice pentru recuperarea materialelor din toate cele cinci categorii de de-şeuri: metalice feroase, metalice neferoase, nemetalice, vehicule scoase din uz (VSU) şi echipamente electronice şi electrocasnice (DEE). Cantitatea cea mai mare de materiale reciclabile generate de societăţile din zonă o constituie deşeurile de hârtii-cartoane şi materiale plastice.  Trebuie subliniat și faptul că Parcul Industrial Ploiești Vest are o dezvoltare industrială superioară faţă alte zone industriale din țară.

Punctul de lucru este amplasat pe un te-ren de 5 hectare, situat pe raza comunei Ariceştii Rahtivani, pe DN 72, la aproximativ 10 km de Ploieşti, şi este parte din incinta Parcului Industrial Ploieşti Vest-Crâng. Proiectul se dezvoltă pe o platformă tehnologică betonată de 35.000 mp, pe care s-au construit trei hale tehnologice cu suprafeţe de 400 mp, 1.800 mp şi 1.800 mp, urmând să se construiască și a patra hală de 500 mp.

Pentru implementarea proceselor tehnologice au fost achiziţionate:

• Patru instalaţii de ultimă generaţie pentru tratarea şi valorificarea materialelor reciclabile (instalație pentru sortat deșeuri, instalație de spălare materiale plastice folie, instalație pentru granulare materiale plastice, instalație pentru drenare fluide din vehicule scoase din uz);
•Două utilaje: un excavator pe pneuri greutate de operare 30 tone, cu graifer şi foarfecă şi un stivuitor;
• 16 echipamente (2 cântare auto, un sistem de detecție radioactivitate, 12 prescontainere, un compresor de 8 bari);
• Un aparat de măsura şi control (dozimetru portabil de radiaţii X şi gamma);
• 30 containere materiale recuperate de 30 mc;
• O instalaţie pentru granulare materiale plastice rigide;
• 7 utilaje (un excavator pe pneuri greutate de operare 30 tone cu graifer şi magnet, un excavator pe pneuri cu greutate de operare minimum 20 tone, 2 stivuitoare, un stivuitor cu dispozitiv de prindere baloți, un manipulator specializat pentru nemetalice, un încărcător frontal);
• 12 echipamente (o foarfecă mobilă, o presă de metale, o foarfecă tip aligator, un dispozitiv pentru dezizolat cabluri, o presă de dejantare, o instalație mobilă de recuperat agentul frigorific, un cântar de pardoseală, 3 transpalete cu cântar, un compresor de 8 bari, un compresor de 11 bari);
• Două aparate de măsură şi control (spec- trometru portabil pentru materiale plastice și analizor portabil de aliaje);
• 30 containere pentru materiale recuperate de 30 mc;
• 4 bancuri de lucru specializate pentru demontat DEEE-uri;
• O reţea de prelucrare date cu 10 staţii de lucru.

Prin investiția făcută la Ariceștii Rahtivani, REMATHOLDING își consolidează poziția de mare investitor în industria de gestionare a deșeurilor din România. REMATHOLDING a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de peste 130 de milioane de euro și în fiecare din cei zece ani de la înființare a înregistrat profit. De anul trecut firma a început extragerea din deșeuri de echipamente electrice și electronice a aurului, argintului, wolframului și a altor materiale valoroase.

Share
RematHolding Programul Rabla located at Soseaua Berceni Fort nr. 5 , Bucuresti, Sector 4 . Reviewed by 5 reviews rated: 1 / 5