O nouă investiție a grupului Rematholding va fi finalizată în curând în județul Prahova. După valorificarea deşeurilor feroase şi neferoase, reciclarea hârtiei, plasticului şi DEEE, acum Rematholding trece la selectarea deşeurilor municipale.
Referitor la această investiţie Mihai Sofian, directorul general al Rematholding, ne-a declarat: „Investiția de la Aricești, zona industrială a Ploieștiului, este un nou Remat al grupului Rematholding. Aici, avem o hală pentru neferoase, o hală pentru deșeuri electrice și electronice și o hală foarte mare în care vrem să facem sortare selectivă a deșeurilor atât de la retaileri, de la magazinele mari, precum și din materialele și deșeurile municipale care ajung altfel la depozitare în gropile de gunoi. Acolo vom sorta deșeurile pe categorii. Ceea ce vom sorta direct va merge în fluxul tehnologic la presare și apoi valorificare, iar cele murdare, impurificate, vor intra într-o instalație de spălare, instalație dedicată în special pentru plastic, folie, polietilenă, polipropilenă. După spălare, din aceste materiale vom face diverse tipuri de granule, funcție de culoarea și de tipul materialului.
Aceasta este prima fază în proiectul nostru de la Aricești. În faza a doua, peste cel mult un an și jumătate, dar și în funcție de necesitățile pieței, mergem mai departe cu dezvoltarea granulelor. Vrem să producem pungi, film și folie.
Efortul pe care l-am făcut este destul de mare pentru că noi am pornit investiția de la zero, pe un teren agricol. Avem o suprafață de 50.000 de metri pătrați și vom porni activitatea în luna ianuarie.
Investiția se ridică la 10 milioane de euro dacă suntem ajutați cu fonduri europene, pentru că suntem obligați ca tot ce avem prevăzut în proiect să cumpărăm și să investim. În această variantă vom cumpăra utilajele cele mai bune de pe piață, Mercedesurile utilajelor de reciclare.
În varianta a doua, în care nu obținem fonduri europene, suportăm pierderea, pentru că totuși ca să iei fonduri europene trebuie să cheltui niște bani. Noi cheltuim și în continuare pentru că respectăm regulile impuse de accesarea fondurilor europene. Am respectat și respectăm toate aceste condiții. În această variantă o să cumpărăm utilaje mai ieftine, iar atunci valoarea investiției nu va ajunge la 10 milioane de euro, ci la mai puțin. Oricum noi așteptăm. Sunt două variante: varianta în care primim bani din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și varianta în care trebuie să facem noi singuri toate investițiile.
Anul 2013 nu arată prea bine. Metalurgia nu numai din România, ci şi pe plan mondial este în cădere. Foarte multe oțelării și-au redus capacitatea cu 40-50%, unele chiar s-au închis și asta din cauza faptului că producția și cererea de produse finite este din ce în ce mai mică.
Grupul Rematholding închide anul 2012 cu un profit net de aproximativ 2 milioane de euro, cu profit în fiecare societate a grupului și asta numai datorită modului în care am intuit piața. Nu am mers pe un singur furnizor, pe un singur beneficiar, am diversificat activitatea și întotdeauna am fost atenți cu ce parteneri lucrăm și cum reușim să îi menținem. Și cum spun de fiecare dată, important pentru a reuși e să mergi drept, pe drumul drept“.