[main_container_holder]

Noutati si proiecteNoutati si proiecte

Implementarea procedurilor WEEELABEX – o perspectiva reala la REMATHOLDING –

Implementarea procedurilor WEEELABEX

Preocuparea pentru reciclarea/valorificarea cat mai completa a deseurilor de orice fel in vederea reintroducerii materiilor prime secundare rezultate in circuitul economic, economisirea resurselor naturale si reducerea poluarii reprezinta preocuparea constanta in activitatea REMATHOLDING.
In acelasi timp, sub deviza “COMPETENTA IN RECICLARE”, societatea noastra actioneaza – prin activitatile desfasurate – pentru reducerea poluarii, protejarea mediului inconjurator, incetinirea incalzirii globale si diminuarea schimbarilor climatice.
Aceleasi preocupari se manifesta permanent si in domeniul colectarii si tratarii deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) – unul din sectoarele de activitate dezvoltate in ultimii 7 ani.
Dotarea cu echipamente performante, de ultima generatie si tehnologii avansate, precum si calificarea adecvata a fortei de munca au facut ca activitatea de tratare a DEEE sa se desfasoare eficient, cu reciclarea/ valorificarea celei mai mari parti din DEEE, ajungandu-se ca in activitatea curenta sa se realizeze un grad de reciclare de peste 85 % si un grad de valorificare de aproape 95%, doar o mica parte (sub 5%) ajungand la depozitarea finala pe groapa de gunoi sau la eliminare ecologica, nepoluanta prin incinerare.
Pentru a ne mentine in varful ierarhiei reciclatorilor de DEEE, REMATHOLDING a hotarat realizarea, -pana la sfarsitul acestui an, certificarii internationala WEEELABEX (WEEE Label of Excellence).
WEEELABEX este un proiect dezvoltat de Uniunea Europeana in parteneriat cu WEEE Forum care vizeaza implementarea unui set de standard, la nivel european, pe intreg circuitul de gestionare a DEEE, de la colectare, depozitare temporara, tratare, pana la reciclare, valorificare si eliminare nepoluanta a fractiilor rezultate. Scopul urmarit prin implementarea acestor standard este de a limita poluarea mediului si de a creste eficienta gradului de reciclare si valorificare a materillor rezultate din procesul de tratare a acestora.
Printre cerintele impuse de implementarea acestor standarde de tratare a DEEE, se numara:
 Implementarea unor masuri tehnice si organizatorice care sa asigure protejarea mediului,
 Monitorizarea depoluarii de substantele, materialele si componentele periculoase,
 Asigurarea trasabilitatii DEEE, inclusiv a fractiilor rezultate din tratarea acestora,
 Imbunatatirea proceselor interne de tratare, inclusiv in scopul asigurarii sanatatii si securitatii in munca.
Fluxurile de tratare a DEEE ce se pot certifica WEEELABEX sunt:
 echipamente de uz casnic de mari dimensiuni
 echipamente de uz casnic de mici dimensiuni
 echipamente cu tub CRT (cathodic rayon tube –televizor, monitor etc.)
 echipamente cu ecran FPD (flat panel display – monitor, laptop,televizor, plasma etc.)
 tuburi fluorescente, lampi cu descarcare in gaz etc.
 echipamente schimbatoare de caldura (frigider, congelator, aer conditionat, distribuitor de bauturi reci etc.)
Pentru obtinerea certificarii WEEELABEX este necesara parcurgerea unor etape oligatorii, cum ar fi:
 tratarea unor loturi de referinta pentru fiecare flux de tratare pentru care se cere certificarea WEEELABEX, sub supravegherea unui auditor acreditat WEEELABEX,
 efectuarea auditului general si de specialitate la locatii pentru care se solicita acreditarea WEEELABEX de catre un auditor acreditat WEEELABEX.
REMATHOLDING a demarat procedurile de obtinere a certificarii WEEELABEX pentru primele 3 proceduri enumerate mai sus.

Astfel, in luna august 2015 au fost tratate loturile de referinta pentru aparatele de uz casnic de mari si mici dimensiuni, actiunea decurgand in conditii normale si in concordanta cu cerintele impuse de echipa de auditori care a participat la actiune. La inceputul lunii octombrie 2015 se va trata lotul de referinta pentru echipamente CRT si, totodata se va efectua si auditul general si de specialitate pentru amplasamentul unde se trateaza DEEE – Punctul de lucru Berceni.
Estimam ca pana la sfarsitul anului 2015 REMATHOLDING sa obtina certificarea WEEELABEX pentru cele 3 fluxuri mentionate, societatea noastra devenind prima unitate de tratare a DEEE din Romania care detine o astfel de certificare internationala, asigurand tratarea acestor deseuri in concordanta cu cele mai exigent cerinte in materie de tratare, reciclare si valorificare a acestor deseuri.
[/main_container_holder]

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Decline all Services
Accept all Services
RematHolding Programul Rabla located at Soseaua Berceni Fort nr. 5 , Bucuresti, Sector 4 . Reviewed by 5 reviews rated: 1 / 5